Limitele Universului observabil

Pentru a intelege mai bine aceasta expunere, trebuie sa cititi mai intai articolul "Subspatiu,spatiu,hiperspatiu" pe care l-am publicat in 04 dec.2007 la adresa http://www.spacesignals.blogspot.com/ si in care am prezentat modul in care consider eu ca Universul este organizat pe trepte ierarhice, in care un spatiu de rang superior include un spatiu de rang inferior, iar timpul "curge"mai incet in spatiul de rang superior in raport cu timpul propriu al spatiului de rang inferior. Considerand ca Universul este omogen si izotrop (la scara mare), in jurul oricarui element de spatiu exista o astfel de structura spatiala (asemanatoare foilor de ceapa), centrul fiind chiar elementul de spatiu. Pentru ca nu am reusit inca sa gasesc un model matematic corespunzator, voi continua sa arat cum teoria mea este verificata de observatiile astronomice.

• "Deplasarea spre rosu" a spectrelor emise de stele indepartate nu trebuie neaparat explicata printr-un efect Doppler datorat "expansiunii" Universului ci, mai degraba prin faptul ca noi comparam spectrul unui eveniment ce se desfasoara intr-un spatiu de rang superior ( hiperspatiu) cu spectrul unui eveniment ce se desfasoara intr-un spatiu de rang inferior, iar orologiile proprii acestor spatii si implicit, evenimente, "bat" diferit (in spatiul de rang superior "bate" mai rar decat in cel de rang inferior). Ca urmare, nu mai suntem fortati sa folosim modelul "Big Bang"care sa explice "expansiunea" Universului pornind de la un moment initial, si putem reitera conceptul de "Univers infinit in timp si spatiu".
• Constanta Hubble va avea in acest mod o alta interpretare, fiind legata de "viteza" cu care "curge" timpul in diversele ierarhii de structuri spatiale.
• Paradoxul lui Olbers se refera la faptul ca, daca Universul este infinit, un observator ar trebui sa vada, in orice unghi solid ar privi si oricat de mic, cel putin o stea. Cerul nu ar trebui sa fie negru, ci stralucitor si alb. Conform ipotezei mele, cu cat privim la distante mai mari spre "marginile Universului", cu atat trecem spre structuri de spatiu de rang mai inalt, iar timpul corespunzator evenimentelor observate va "curge"din ce in ce mai incet. Radiatia electromagnetica receptionata va "aluneca "spre rosu, rosul spre infrarosu si asa mai departe. Trecand de o anumita limita, "dilatarea timpului" va fi atat de mare, incat informatia nu va mai ajunge la punctul nostru de observare si cerul va fi din ce in ce mai "intunecat".

Putem spune ca, pentru noi, care suntem observatori in spatiul de rang "r", spatiul de rang "r+n" din care informatiile pe care le primim vin intr-un ritm atat de lent incat nu le mai putem prelucra, este limita Universului observabil.

Voi reveni.